Voia Domnului

Umblarea dupa voia lui Dumnezeu produce un stil de viata distinctiv. Exista anumite caracteristici care vor fi adevarate pentru toti crestinii din orice loc si din orice vreme. Sunt calitati pe care adevaratii crestini le au si care ii fac usor de recunoscut de catre ceilalti credinciosi in perioade foarte diferite ale istoriei Bisericii.Dar pentru fiecare crestin se ridica o intrebare, nu Ce e adevarat pentru toti crestinii dintotdeauna?, ci Care este voia lui Dumnezeu in aceasta situatie unica, particulara, in care ma gasesc? Trebuie sa ne confruntam cu natura principiilor care guverneaza conduita crestina. Cum descoperim voia lui Dumnezeu atunci cand ne confruntam cu o multime de alternative posibile?
Prezentarea umblarii crestine este o tema majora intr-una din scrisorile lui Pavel si aceasta intrebare este de asemenea o tema de care Pavel s-a ocupat destul de mult. Il vedem discutand-o in Prima sa Epistola catre Corinteni.Principiile lui Pavel raman valide. Nu numai atat, ele ne sunt extrem de utile din punct de vedere practic in deslusirea voii lui Dumnezeu pentru vietile noastre. Un studiu atent al acestor principii ridica o serie de intrebari care ne vor ajuta sa intelegem in ce poate consta calauzirea lui Dumnezeu in orice situatie.
1. E in conformitate cu Legea?
Corintenii puneau accentul pe principiul (biblic) ca Hristos i-a eliberat. Pavel riposteaza raspunzand ca libertatea nu e singurul principiu din viata crestina. Libertatea are un scop. Dumnezeu ne-a eliberat pentru sfintenie. El ne-a binecuvantat cu libertate de sub vina si robia pacatului - dar nu ca sa putem deveni sclavii exact acelor pacate pentru care Hristos a murit ca sa ne rascumpere!
Aceasta idee este sustinuta puternic de apostol [in 1 Cor. 6:9-11]. Pavel ofera o lunga lista de comportamente pacatoase care sunt incompatibile cu calitatea de membru al imparatiei lui Dumnezeu. El nu vrea sa spuna ca aceste pacate odioase constituie pacatul de neiertat. Unii crestini s-au complacut exact in aceste pacate inainte sa fie convertiti. Si totusi ei au fost spalati, sfintiti si indreptatiti prin Hristos! Dar au trebuit sa fie transformati radical ca sa poata fi potriviti pentru imparatia lui Dumnezeu. Aici nu exista anarhie - e o imparatie, o monarhie, si e guvernata de poruncile marete si sfinte ale lui Dumnezeu.Ce vrea Pavel sa demonstreze aici? El vrea sa arate ca nici o fapta contrara cuvantului simplu al lui Dumnezeu nu poate fi justificata vreodata pentru crestin. Nici un apel la libertate spirituala sau circumstante providentiale nu poate face vreodata din ceva gresit din punct de vedere etic altceva decat un pacat. Pentru ca crestinul e liber doar sa iubeasca si sa implineasca Legea lui Dumnezeu. In aceasta consta adevarata sa libertate.
De multe ori putem reduce numarul posibilelor optiuni cu care ne confruntam adesea in vietile noastre punand aceasta foarte simpla intrebare: E in conformitate cu Legea? Cat de usor pare sa ne orbeasca Satan exact in acest punct - iar noi pierdem din vedere faptul ca am fost mantuiti ca sa putem fi sfintiti.
2. Imi e de folos?
Daca prima noastra intrebare are de-a face cu natura faptei in sine, a doua trebuie sa se ocupe de consecintele ei. E adevarat (intr-un sens), spune Pavel, ca "toate lucrurile imi sunt ingaduite" [cf. 1 Tim. 4:4; Rom 14:14, etc.]. "Dar nu toate imi sunt de folos" [1 Cor. 6:12].
Ti-a atras atentia vreodata un alt crestin in legatura cu o anumita fapta, si ai raspuns automat: "Ce-i rau in asta?" Este cea mai naturala forma de autoaparare. Dar la fel de bine ea poate ascunde o constiinta vinovata. Pentru ca in inimile noastre noi stim, asa cum ne invata atat de clar Pavel, ca nu aceasta e intrebarea cu adevarat importanta. S-ar putea "sa nu fie nimic rau in asta"; dar s-ar putea sa nu fie nimic bine in acea fapta; s-ar putea sa nu se dovedeasca folositoare pentru mine. Intrebarea pe care trebuie sa invat sa o pun este: Imi va fi de folos, in masura in care pot judeca eu, astfel incat relatia mea cu Domnul Isus Hristos sa se intareasca?
3. Ma va apropia de El?
Sunt multe domeniile in care se aplica acest lucru. Cand ma confrunt cu alegerea unei slujbe, sau a unei meserii, sau cu transferul intr-o alta parte a tarii, cu tot ce inseamna aceasta in ce priveste partasia, slujirea si influenta spirituala, cu siguranta ca sunt obligat sa pun aceasta intrebare. Desigur, nu e factorul hotarator in fiecare situatie. Dar e un factor important in multe cazuri.Poate ca am ocazia sa cheltuiesc o suma de bani pentru ceva ce-mi place. Dar e oare voia lui Dumnezeu s-o fac? In mintea mea se ridica intrebarea: Imi va fi de folos? Sau va avea ca rezultat o irosire a timpului meu, a energiei si a interesului astfel incat voi fi mai sarac spiritual? Imi va complica viata, in loc sa o simplifice?
Desigur, nu exista doi oameni care sa dea acelasi raspuns in fiecare situatie. De-acum nu ne mai intrebam daca o fapta e in conformitate cu Legea, ne gandim doar la acele fapte care sunt. Dar un lucru care are o influenta neutra asupra unei persoane s-ar putea sa fie daunator pentru alta persoana. Noi nu suntem chemati sa judecam constiintele altora [1 Cor. 2:15; 4:3-5]. Dar "omul duhovnicesc poate sa judece totul" si asta facem atunci cand ne intrebam: "Imi este de folos?" S-ar putea sa nu fie de folos pentru altii. Asta nu ma priveste. Eu sunt raspunzator in fata lui Hristos pentru felul in care administrez ce mi s-a incredintat. Este de folos pentru mine?
4. Ma inrobeste?
"Toate lucrurile imi sunt ingaduite, dar nimic nu trebuie sa puna stapanire pe mine" [1 Cor. 6:12]. Exista un joc de cuvinte in afirmatia lui Pavel: Sta in puterea mea sa fac toate aceste lucruri - dar nu cumva in final eu voi ajunge sub puterea lor? Din nou, presupunand ca lucrul la care ne gandim intra in categoria faptelor in conformitate cu Legea, in cele din urma aceasta intrebare poate primi raspuns doar in termeni personali.
Care e principiul? Este acela ca, prin harul Duhului Sfant, crestinul trebuie sa fie intotdeauna stapan pe sine insusi. Pavel ilustreaza acesta mai tarziu in 1 Corinteni. Intr-o cursa, toti cei ce concureaza au trecut deja printr-un antrenament strict. Toti au cautat sa-si stapaneasca si sa-si tina sub control dorintele lor firesti, astfel incat, in loc sa fie stapaniti de ele, ei sa-si tina trupurile in stapanire si sa le faca sa se supuna vointei lor [1 Cor. 9:27].
Ce se intampla cu atletul care ciuguleste mereu din prajituri cu crema si consuma prea multe calorii? Vine vremea in timpul cursei cand el inceteaza sa mai fie stapanul, si dorintele in fata carora a cedat ii inabusa orice farama de energie. Aceste dorinte il au acum la cheremul lor si orice speranta de castigare a premiului trebuie abandonata. Nu exista oare o paralela clara in viata crestina? E posibil sa facem alegeri care, in cele din urma, vor tinde sa ne stoarca orice urma de energie spirituala; e posibil sa ne angajam la unele lucruri care, desi justificate in general, vor ajunge in final forta dominanta si conducatoare in vietile noastre.Desigur ca avem libertatile noastre spirituale. Dar cand ajungem sa nu ne mai bucuram de viata crestina fara aceste libertati, inseamna ca am ajuns inrobiti de ele. De exemplu, se presupune ca nu faci nimic pacatos atunci cand cumperi o masina noua, traiesti intr-o casa frumoasa, te bucuri de o hrana variata sau iti petreci timpul cu diverse lucruri, sau cu o anumita categorie de oameni. Dar cand nu mai suntem multumiti fara aceste lucruri, cand pur si simplu trebuie sa le avem, ele nu mai sunt libertati, sunt lanturi. Crestinul trebuie sa dezvolte in Hristos o sensibilitate fata de acele lucruri inaintea carora are tendinta sa cedeze si sa devina sclavul lor. "Ma va inrobi?" va fi o intrebare intotdeauna aproape de mintea lui. "Nimic nu va pune stapanire pe mine" e un bun moto pentru omul care a primit un duh de autodisciplina [2 Tim. 1:7].
5. E in concordanta cu Domnia lui Hristos?
Un pacat de proportii tragice a erupt in biserica din Corint. In consecinta, Pavel ii intreaba daca au inteles corect relatia lor cu Domnul. Singurul capitol in care nu foloseste acest titlu pentru Isus este capitolul 13! El era profund intristat de faptul ca corintenii nu reuseau sa inteleaga ca nu erau ai lor, ei au fost cumparati cu marele pret al sangelui Stapanului lor [1 Cor. 6:19,20; 7:23].
Care era problema lui Pavel? Era faptul ca ori de cate ori crestinul face vreun lucru, il face impreuna cu Hristos. Nimic nu poate taia aceasta legatura. Nici macar pacatul nu o poate anula. Acesta e adevarul oribil. Ori de cate ori corintenii se lasau in voia pacatelor lor scarboase si indecente, ei Il trageau pe Hristos dupa ei.
Uneori spunem ca principiul dupa care poate fi judecata orice actiune este: Il pot lua pe Hristos acolo? Exista un adevar aici. Dar nu e intregul adevar. Pentru ca, asa cum accentueaza Pavel, alegerea nu ne apartine. Noi Il luam pe Hristos acolo. Ca unii care suntem uniti cu El, nu Il putem lasa in urma. Asa ca adevarata intrebare este: Il pot lua pe Hristos acolo si Il pot privi in fata fara sa-mi fie rusine? Oare aceasta fapta, aceasta decizie pe care o iau, este ea consecventa cu marturia mea personala ca "Isus Hristos este Domnul meu"?
Din nou, trebuie subliniat faptul ca, singura, aceasta intrebare nu ajuta prea mult. Ar putea raspunde imediat intrebarilor mele privind voia Domnului (mai ales daca raspunsul e "Nu"), dar ea singura nu constituie un test suficient. Nu e hartia de turnesol decisiva [folosita in chimie la testarea acizilor si bazelor - n.trad.] dupa care putem judeca voia Domnului. Trebuie sa luam in considerare toate aceste intrebari. S-ar putea sa descoperim, dupa ce am cautat sa raspundem la toate, ca inca exista o decizie importanta pe care Dumnezeu ne asteapta sa o luam. Dar nu ne putem indoi de faptul ca multa gandire confuza a inceput sa se risipeasca in biserica din Corint pe masura ce aceste intrebari patrunzatoare le erau puse inainte. Si noi vom descoperi acelasi lucru. 6. Ii ajuta pe altii?
Daca privim mai departe in Prima Epistola catre Corinteni, descoperim ca Pavel pune intrebari asemanatoare in legatura cu o situatie diferita - un indiciu ca suntem pe drumul cel bun atunci cand presupunem ca aceste intrebari sunt valoroase si au o aplicabilitate mai larga in multe domenii ale gandirii noastre. Dar el a mai adaugat si altele.
Nu trebuie sa ma multumesc intreband daca o anumita strategie ma va ajuta personal. Va avea ea un efect la fel de benefic si asupra altora? Mai mult, ma angajez la aceasta cu gandul sa-i slujesc si sa-i ajut pe altii? Sau sunt in pericol sa "nimicesc lucrul lui Dumnezeu"? [Rom. 14:20] Atunci cand vorbeste despre libertatea personala a crestinului si despre modul in care ea trebuie echilibrata de slabiciunile si puterile altora, Pavel marturiseste: "Dupa cum ma silesc si eu in toate lucrurile sa plac tuturor, cautand nu folosul meu, ci al celor mai multi, ca sa fie mantuiti. Calcati pe urmele mele..." [1 Cor. 10:33].
Isus a trait dupa acest principiu. Cand Si-a rezumat angajamentul in marea Sa rugaciune catre Tatal, El a spus: "Si Eu insumi Ma sfintesc pentru ei" [Ioan 17:19]. Trebuie sa fim preocupati sa ii ajutam pe altii si sa le facem pe plac. Pavel afirma: "Caci si Hristos nu Si-a placut Lui insusi" [Rom. 15:3]. Oare nu ne ajuta aceasta sa intelegem faptul ca voia lui Dumnezeu (si prin urmare si calauzirea Lui) este cel mai dificil lucru din lume? Oare nu patrunde in vietile noastre pana acolo incat desparte sufletul si duhul? [Evrei 4:12] Pentru ca de multe ori dorim calauzire doar cu scopul ca vietile noastre sa fie eliberate de neliniste si nesiguranta - astfel incat sa avem o masura mai mare de confort si securitate. Dumnezeu, pe de alta parte, este interesat ca noi sa ne abandonam implinirii voii Sale, indiferent de pretul ce trebuie platit. Voia lui Dumnezeu este modelata dupa forma Crucii Fiului Sau. Voia lui Dumnezeu inseamna moartea voii noastre, si inviere doar dupa ce am murit fata de toate planurile noastre proprii.
Ne-am gandit noi cu adevarat ca la aceasta ne angajam atunci cand am spus ca vrem calauzire?
7. E consecventa cu exemplul biblic?
Sa nu va surprinda faptul ca discutia lui Pavel concluzioneaza cu aceste cuvinte: "Calcati pe urmele mele, intrucat si eu calc pe urmele lui Hristos" [1 Cor. 11:1]. "Ce ar face Pavel?" "Ce ar face Insusi Hristos?", acestea sunt intrebarile pe care le putem pune acum. Exista vreo relatare sau o invatatura in Scriptura care poate fi aplicata la situatia in care ma gasesc? Imi poate oferi un indiciu despre voia lui Dumnezeu pentru viata mea in acest moment? [Cf. Fil. 3:17; 2 Tes 3:7; 2 Tim 3:10; Evr. 6:12; 13:7].Noi nu suntem lasati in voia imaginatiei noastre atunci cand ne ocupam de aceasta intrebare. Singurul Hristos pe care Il cunoastem - de fapt si singurul Pavel pe care il cunoastem - poate fi gasit pe paginile Scripturii. Si aici ne intoarcem din nou la marele nostru principiu: descoperim voia lui Dumnezeu printr-o aplicare sensibila a Scripturii la propriile noastre vieti.
Apostolul Petru vorbeste pe un ton asemanator. Hristos a suferit pentru noi si ne-a lasat o pilda, ca sa calcam pe urmele Lui [1 Petru 2:21]. El foloseste un cuvant foarte pitoresc, care semnifica un model ce trebuie copiat. Este expresia pe care am folosi-o in legatura cu un contur trasat cu o linie subtire de catre invatator, pe care copilul il umple cu o mana mai grea, si il umple intr-un mod unic si propriu. Ce imagine a vietii crestine! Hristos ne invata sa traim prin credinta traindu-Si viata inaintea noastra, si apoi ne spune: "Acum, calcati pe urmele pasilor mei, si in curand veti invata".Exact acesta e lucrul pe care trebuie sa-l facem. Trebuie sa urmarim liniile pe care Hristos ni le-a trasat, linii pe care le gasim in Scriptura. Trebuie sa apucam mana Lui, sa cautam urmele pasilor Lui in Scriptura, si apoi sa le urmam. Din pricina slujirii sale apostolice, Pavel a putut sa-si incurajeze contemporanii sa-l urmeze, pentru ca si el Il urma pe Hristos. Aceasta aplicatie ne va fi de mare folos in gandirea noastra.
Si totusi, chiar si aici, Pavel nu poate evita provocarea suprema, "orice faceti, sa faceti totul pentru slava lui Dumnezeu" [1 Cor. 10:31]. Nici noi nu putem scapa de aceasta provocare. Este norma trairii crestine, norma ce nu poate fi negociata. Daca inima mea urmareste slava Lui, atunci voi descoperi ca jugul acestor intrebari este bun, iar povara sfinteniei Evangheliei la care ma indeamna este cu adevarat usoara.
E in conformitate cu Legea? Imi e de folos? Ma inrobeste? E in concordanta cu Domnia lui Hristos? Ii ajuta pe altii? E consecventa cu exemplul lui Hristos si al apostolilor? Este pentru slava lui Dumnezeu? De fapt, traiesc eu pentru slava lui Dumnezeu?